Tragedie aviatică în Thailanda, după ce un avion de mici dimensiuni, cu 9 oameni la bord, s-a prăbușit în estul țării. Aeronava a căzut într-o zonă cu vegetație, la scurt timp după ce decolase de pe principalul aeroport din Bangkok, pentru un zbor de circa 300 km către o zonă de coastă. Turnul de control a pierdut orice contact cu aeronava după doar 11 minute. 0 seconds of 47 secondsVolume 90%
Avionul cu turbopropulsoare s-a prăbuşit joi în jungla din provincia Chachoengsao în timp ce transporta nouă persoane de la Bangkok la Trat, în apropiere de graniţa cu Cambodgia. Autorităţile thailandeze estimează că, probabil, toţi ocupanţii au murit în accident.
„Accidentul a avut loc în jurul orei 15:10. Încercăm să îi găsim pe cei dispăruţi, dar credem că toţi sunt morţi”, a declarat reporterilor, la locul accidentului, guvernatorul provinciei Chachoengsao, Chonlatee Yangtrong, citat de Agerpres.
Potrivit presei locale, pasagerii erau patru thailandezi şi cinci chinezi, inclusiv doi copii de 12 şi 13 ani. Peste 300 de militari şi voluntari sunt dislocaţi pentru a căuta persoanele dispărute, iar autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Au fost găsite fragmente de corp, precum şi bucăţi din avion, dar ploile abundente au încetinit căutarea.
„Nu intenţionăm să ne oprim până nu găsim oamenii dispăruţi, chiar dacă unele zone sunt pline de apă”, a adăugat guvernatorul.