O tragedie cutremură orașul Bălți, unde Melania Cernat, o tânără de doar 19 ani, care cu doar o zi în urmă se bucura de un viitor strălucit datorită rezultatelor sale impresionante la examenele de Bacalaureat, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier.
Melania Cernat a fost unul dintre puținii elevi care au reușit să obțină nota maximă de 10 la fiecare probă a Bacalaureatului. Absolventă a liceului „Mihai Eminescu”, tânăra a avut o medie finală de 9,95, impresionând atât colegii, cât și profesorii săi. Cu performanțe notabile la geografie și limba engleză, Melania a fost scutită de proba la aceste materii, având un palmares remarcabil la olimpiadele republicane.
Melania Cernat a obținut locul I la olimpiadele republicane la geografie și limba engleză, ceea ce i-a permis să fie scutită de examenul la aceste discipline. Cu două astfel de scutiri, tânăra deținea și un certificat internațional Cambridge C1, atestându-și competențele în limba engleză.
Într-un interviu acordat NordNews, Melania declara că examenul pentru permisul de conducere a fost mult mai emoționant decât cele academice. Ea a menționat că școala a necesitat mult timp și pregătire intensă pentru examenele din perioada anului școlar, inclusiv Bacalaureatul, dar a găsit și momente pentru viața personală.
Cu toate aceste perspective luminoase, viața tinerei a fost întreruptă tragic. În după-amiaza zilei de ieri, Melania Cernat a suferit un accident rutier grav în localitatea Mărăndeni, din raionul Fălești. Automobilul de marcă Geely pe care îl conducea s-a răsturnat, iar ea a pierdut lupta pentru viață.