Trei judecători din cadrul Judecătoria Chișinău urmează să fie propuși președintei Maia Sandu pentru numirea în funcția de magistrat la Curtea Supremă de Justiție. Este vorba despre Alexandru Negru, Gheorghe Stratulat și Sergiu Stratan.
Potrivit unui comunicat al Consiliul Superior al Magistraturii, candidaturile au fost selectate în urma evaluării dosarelor și a interviurilor susținute în cadrul concursului organizat conform prevederilor legale și criteriilor stabilite de instituție.
Alexandru Negru a activat anterior în domeniul juridic în cadrul unor întreprinderi municipale din Chișinău, ulterior într-un birou de avocați. A urmat cursurile Institutul Național al Justiției în perioada 2010–2012 și a exercitat funcția de asistent judiciar la Curtea de Apel Chișinău. În 2014 a fost numit judecător la Judecătoria Buiucani pentru un mandat de cinci ani, iar în 2019 a fost reconfirmat în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Gheorghe Stratulat este absolvent al Institutului Național al Justiției, promoția 2013, și a activat ca asistent judiciar la Judecătoria Centru. În aprilie 2014 a fost numit judecător pentru un mandat de cinci ani la aceeași instanță.
Sergiu Stratan, judecător la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău, prezidează completul în dosarul ce îl vizează pe Vlad Plahotniuc. În cadrul audierilor pentru funcția de magistrat la CSJ, acesta a oferit explicații privind anumite aspecte ce țin de integritatea financiară și conduita etică. Anterior, a activat ca asistent judiciar la Judecătoria Botanica și la Curtea Constituțională, fiind, de asemenea, absolvent al Institutului Național al Justiției. Pe parcursul carierei, a deținut funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Botanica, ulterior fiind transferat la instanța reorganizată a capitalei. În 2020 a fost reconfirmat în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, iar în 2021 a fost suspendat temporar, fiind ulterior reîncadrat prin decizia CSM.
Propunerile urmează să fie transmise șefei statului pentru examinare și decizie.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
