Tusk, pregătit să liberalizeze avortul în Polonia

0

Noul premier polonez Donald Tusk a anunţat miercuri că, aşa cum a promis în campania electorală, este pregătit să depună un proiect de lege în parlament pentru liberalizarea avortului, într-o ţară în care dreptul la întrerupere de sarcină este printre cele mai restrictive din Europa. De asemenea, guvernul polonez a aprobat tot miercuri un proiect de lege care deschide accesul liber la „pilula de a doua zi”.

Partidul de centru Coaliţia Civică (KO), condus de Tusk, este „gata să depună” un proiect de lege care să permită „avortul legal şi sigur până în a 12-a săptămână de sarcină”, a declarat şeful guvernului într-o conferinţă de presă, potrivit AFP și dpa, preluate de Agerpres.

Nu a fost stabilită o dată pentru ca parlamentul să voteze cele două propuneri, dar organizaţiile pentru drepturile femeilor le-au cerut parlamentarilor să acţioneze rapid.

„Suntem conştienţi că traseul legislativ pentru implementarea cererii sociale pentru avort legal, sigur şi gratuit abia a început”, a declarat Agnieszka Czerederecka, de la organizaţia non-profit Greva Femeilor.

„Este timpul”, a reacţionat şi Antonina Lewandowska, de la grupul pentru drepturile femeilor Federa, citată de agenţia poloneză de ştiri PAP, numind anunţul „primul pas într-un maraton foarte lung”.

Avortul este interzis

Ambele proceduri medicale – avortul și „pilula de a doua zi” – au fost strict limitate de guvernul naţionalist populist anterior.

În Polonia, o ţară cu o puternică tradiţie catolică, avortul este permis numai în cazuri de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

În 2020, Curtea Constituţională a fost de partea guvernului populist-naţionalist de la acea vreme, declarând „neconstituţionale” avorturile din motive de malformaţii ale fătului.

În decembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Polonia pentru „încălcarea dreptului la viaţă privată”, după ce o tânără a fost împiedicată să facă avort, în ciuda „existenţei unor anomalii ale fătului”.

Acces liber la „pilula de a doua zi”

De la preluarea puterii, noua coaliţie pro-europeană a restabilit deja finanţarea publică pentru fertilizarea in vitro.

Guvernul în ansamblu a aprobat miercuri un proiect de lege care deschide accesul liber la „pilula de a doua zi”, „de la vârsta de 15 ani”. „Chestiunea a fost finalizată, proiectul de lege va fi trimis parlamentului”, a declarat Tusk după o reuniune a Consiliului de Miniştri.

Conform acestui text de lege, pilula de a doua zi va fi „accesibilă fără prescripţie medicală”, a dat asigurări el.

O reţetă medicală va rămâne necesară pentru adolescentele cu vârsta sub 15 ani, aşa cum a fost cazul înainte de restricţiile introduse în 2017 de guvernul naţionalist populist şi ratificate de preşedintele Andrzej Duda, care este încă în funcţie.

„Nu vreau să intru în detalii, dar este nevoie doar de puţină imaginaţie pentru a realiza cum funcţionează acest medicament contraceptiv.

Timpul joacă un rol cheie aici, iar faptul că era nevoie de o reţetă însemna foarte des că, în multe locuri din Polonia, contracepţia de urgenţă nu era de facto disponibilă pentru cele afectate”, a explicat Tusk.

„Acesta este un moment minunat pentru noi toţi! Le dăm femeilor înapoi dreptul de a decide pentru ele însele”, a transmis Ministerul Sănătăţii pe reţeaua X.

Condamnată pentru că a ajutat la un avort

În 2022, au fost efectuate doar 161 de avorturi legale, în scădere de la aproximativ 2.000 înainte ca legea să fie înăsprită în 2020.

Conform organizaţiilor feministe, 100.000 de femei îşi întrerup sarcina în fiecare an folosind pilule de avort, care sunt interzise în Polonia, sau mergând în străinătate.

În martie 2023, o activistă poloneză, Justyna Wydrzynska, a fost condamnată de un tribunal din Varşovia la muncă în folosul comunităţii pentru că a ajutat la un avort, o sentinţă fără precedent în Polonia.

Cazul său este în prezent audiat în a doua instanţă. Anul trecut au avut loc proteste în întreaga ţară după moartea unei femei însărcinate în timpul tratamentului spitalicesc.

Femeia a murit de septicemie după ce i s-a scurs lichidul amniotic. Activiştii pentru drepturile femeilor i-au acuzat pe medici că nu au optat pentru avort în ciuda complicaţiilor, de teama consecinţelor legale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata