UE a deschis prima etapă a negocierilor de aderare cu Albania

BRUSSELS, BELGIUM - NOVEMBER 15: Albanian National Flag and European Union flag are seen as High Representative of the European Union (EU) for Foreign Affairs and Security Policy and Vice-President of the European Council Federica Mogherini (not seen) and Albanian Foreign Minister Ditmir Bushati (not seen) attend a meeting of EU - Albania Stabilisation and Association Council in Brussels, Belgium on November 15, 2017. (Photo by Dursun Aydemir/Anadolu Agency/Getty Images)
0

Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la a doua conferinţă interguvernamentală UE-Albania, pe care a prezidat-o în Luxemburg.

El a apreciat că evenimentul este „istoric” şi a afirmat că accelerarea integrării europene a statelor din Balcanii Occidentali este o prioritate a preşedinţiei ungare a Uniunii.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a susţinut că „este nevoie de acţiuni urgente pentru menţinerea credibilităţii politicii de extindere (a UE – n. red.), de aceea trebuie să accelerăm procedurile”. În acelaşi timp, el a observat că UE are nevoie de un nou impuls, care ar putea veni de la ţările balcanice.

Szijjarto a constatat că majoritatea statelor membre ale UE doresc o extindere pe baza meritelor ţărilor candidate, iar în cazul Albaniei sunt evidente meritele în materie de economie, politică şi probleme sociale.

El a calificat drept o „onoare” începerea negocierilor cu Tirana sub preşedinţia ungară a UE şi şi-a exprimat speranţa că „nu va trebui să aşteptăm până la următoarea preşedinţie ungară” pentru a vedea o altă ţară gata de aderare.

Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Oliver Varhelyi a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că UE şi Albania marchează un „moment istoric”, iar calea către negocieri semnificative este clară. Reprezentantul Bruxellesului a adăugat că datorită preşedinţiei ungare este acum neîndoielnică includerea extinderii Uniunii printre primele trei priorităţi ale blocului european. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata