Un avion militar rusesc s-a prăbuşit în Osetia de Nord, în Caucaz, în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi membri ai echipajului aflaţi la bord au murit, a anunţat marţi Ministerul Apărării rus, relatează AFP, citată de Agerpres.
„În Republica Osetia de Nord-Alania, într-o zonă muntoasă, un avion Su-34 al Forţelor Aerospaţiale ruse s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament”, a afirmat ministerul, citat de agenţiile de presă ruse.
„Avionul s-a prăbuşit într-o zonă pustie”, iar „cei doi membri” ai echipajului au murit, a mai spus sursa citată. Accidentul nu a produs „pagube la sol”, potrivit acestei surse care nu a oferit detalii suplimentare în acest stadiu.
Cauza „preliminară” a incidentului o reprezintă „o defecţiune tehnică”, a dat asigurări ministerul, care a anunţat că o comisie de anchetă se deplasează la faţa locului pentru a lămuri împrejurările producerii accidentului.
Osetia de Nord, care se învecinează cu Georgia în regiunea muntoasă a Caucazului, este situată la aproximativ 800 de km de linia frontului în Ucraina.
Pe 8 iunie, autorităţile regionale au susţinut că au respins un atac cu trei drone ucrainene care viza un aerodrom militar, primul împotriva acestei regiuni de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!