Un bărbat a sesizat oamenii legii, prin intermediul Serviciului 112, precum că la 9 mai urmează să amplaseze obiecte explozive în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din municipiul Chișinău. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Natalia Stati, pentru NM. Apelantul sa dovedit a fi un bărbat de 42 ani, originar din raionul Ialoveni.
Potrivit Poliției, oamenii legii din Ialoveni a fost alertați astăzi de către un bărbat precum că ar fi plasat un dispozitiv explozibil în Primăria orașului Ialoveni. La fața locului au fost îndreptate toate serviciile de forță desconcentrate. Ca urmare a verificărilor efectuate, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă.
„În cadrul investigațiilor s-a stabilit că bărbatul a mai efectuat un anunț telefonic la 112, precum că la 9 mai urmează să amplaseze obiecte explozive și în Piața Marii adunări naționale din municipiul Chișinău”, a declarat Natalia Stati pentru NM.
Cazurile sunt înregistrate de către oamenii legii, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.