Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat din nou astăzi, 19 martie, la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a-i fi înmânată o notă de proteste în legătură cu deschiderea secțiilor de votare la alegerile prezidențiale ruse în regiunea transnistreană.
De menționat că este pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână când ambasadorul Rusiei la Chișinău este convocat la MAE. Pe 12 martie, lui Oleg Vasnețov i-a fost comunicată poziția de dezaprobare a deciziei referitor la deschiderea secțiilor de votare a Federației Ruse în stânga Nistrului, transmite democracy.md cu referire la Știri.md.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească țara.
Atunci Vasnețov a declarat că la Comisia Electorală din Federația Rusă și la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse „a parvenit un număr foarte mare de apeluri cu solicitarea de a le asigura dreptul legal de a-și exprima voința”.
Amintim că Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,8 la sută, conform exit-pollurilor, citate de Reuters. Marja de victorie a lui Putin a fost cea mai bună de până acum, depăşind cea mai mare marjă de 76,7% din cele patru alegeri anterioare, în 2018. Prezenţa la vot în acel an a fost de 67,5%.
Prezența la vot în regiunea transnistreană în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 a fost de 46.179 de persoane. În total au fost deschise șase secții de vot în stânga Nistrului.
La scurt timp, Vladimir Putin le-a mulţumit ruşilor pentru votul la alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat cu majoritate de voturi, conform rezultatelor preliminare.