Un fost angajat al unui penitenciar și complicele acestuia condamnați pentru trafic de influență

0

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un fost șef al Serviciului juridic al unui penitenciar din Republica Moldova și complicele său pentru trafic de influență. Cauza penală a fost pornită în ianuarie 2023 de către Centrul Național Anticorupție (CNA).

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că ex-angajatul penitenciarului a pretins de la un deținut care se deținea în Instituția penitenciară unde activa juristul 2000 de euro, pentru a influența un judecător să admită cererea condamnatului de eliberare condiționată înainte de termen. Banii pretinși au fost transmiși sub controlul CNA prin intermediul unui complice juristului instituției penitenciare. Complicele a primit de la juristul inculpat 200 de euro din suma pretinsă.

Urmărirea penală a durat patru luni, iar procesul de judecată a durat un an și patru luni, inculpații nerecunoscând vina în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța de judecată i-a recunoscut vinovați pe ambii inculpați și le-a aplicat pedeapsă în formă de amendă în valoare de 125 000 de lei cu privarea inculpatului ex-jurist de dreptul de a ocupa funcția de jurist în instituțiile penitenciare din Republica Moldova timp de cinci ani. Totodată instanța a decis confiscarea de la inculpați a contravalorii sumei de 2000 de euro, considerată ca fiind utilizată pentru comiterea infracțiunii, menținerea sechestrului aplicat asupra bunurilor inculpatului jurist pentru a garanta executarea amenzii aplicate, încasarea în mod solidar de la inculpați a sumei de 4200 de lei pentru efectuarea expertizei judiciară și trecerea în folosul statului a corpului delict – o bancnotă cu nominalul de 100 euro.

Sentința urmează a fi atacată de acuzatorul de stat cu apel la Curtea de Apel Chișinău în partea unui inculpat, din motivul dezacordului cu pedeapsa aplicată acestuia.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata