Un taximetrist în vîrstă de 45 de ani a fost înjunghiat, astăzi dimineață, în jurul orei 07:20, pe teritoriul companiei unde activează din orașul Ungheni.
Poliția a fost sesizată de un coleg al bărbatului care l-a depistat însângerat, dar încă în viață. Oamenii legii au stabilit preliminar, că bărbatul a fost înjunghiat de către o femeie, după ce între aceștia s-a iscat o ceartă. Este vorba de un cuplu care datora taximetristului o sumă de bani pentru serviciile prestate anterior. Primul a insistat ca cei doi să întoarcă astăzi datoria.
Între ei s-a iscat un conflict, iar femeia a luat un cuțit și l-a înjunghiat în regiunea cutiei toracice.
Datorită măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiști au fost reținute, pe urme fierbinți ambele persoane.
Atât femeia de 30 de ani, cât și concubinul ei de 40 de ani sunt consumatori de droguri și se află la evidența medicului narcolog. Taximetristul a decedat la spital.
Suma pe care cei doi i-o datorau era de 200 de lei.
Circumstanțele producerii crimei se stabilesc.