Usatîi: Deținerea de către stat a activelor Lukoil ar aduce beneficii cetățenilor prin stabilizarea prețurilor

0

Statul ar trebui să preia în mod transparent activele companiei Lukoil-Moldova pentru a permite controlul asupra prețurilor la combustibil și a evita înțelegerile de cartel! Declarația a fost făcută de președintele Fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Renato Usatîi.

„Deținerea acestor active de către o companie de stat ar fi un beneficiu foarte mare pentru cetățeni, deoarece ar exista un control asupra prețurilor la carburanți”, a argumentat Renato Usatîi.

El a adăugat că acest fapt va elimina, totodată, și orice eventuale înțelegeri de cartel între operatorii privați. 

Președintele Partidului Nostru a accentuat importanța ca procesul să fie realizat în mod transparent, pentru a garanta corectitudinea și eficiența acestei inițiative.

Amintim că LUKOIL a intrat sub sancţiunile Statelor Unite, ce intră în vigoare la 21 noiembrie 2025. Guvernul Republicii Moldova a anunţat că va prelua infrastructura LUKOIL‑Moldova implicată în alimentarea cu combustibil la Aeroportul Chişinău, pentru a asigura continuitatea aprovizionării. De asemenea, este în curs o analiză privind eventuala naţionalizare sau schimbare majoră a proprietăţii activelor LUKOIL‑Moldova, pentru a proteja securitatea energetică.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata