Vârsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova va crește cu șase luni în anul 2026 și va ajunge la 62 de ani, iar stagiul complet de cotizare necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă va fi de 34 de ani.
Potrivit Casa Națională de Asigurări Sociale, noua vârstă standard de pensionare pentru femei va fi aplicată începând cu 1 iulie 2026.
În cazul bărbaților, vârsta de pensionare rămâne neschimbată – 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare este, de asemenea, de 34 de ani, condiții stabilite încă din 1 iulie 2019.
Conform legislației în vigoare, vârsta de pensionare a femeilor va continua să crească gradual, cu câte șase luni anual, urmând să fie egală cu cea a bărbaților începând cu 1 iulie 2028.
Totodată, legea prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu trei ani pentru femeile care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci sau mai mulți copii.
Pensia pentru limită de vârstă este stabilită pe viață, de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, cu condiția ca cererea și actele necesare să fie depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazul depășirii termenului, pensia este acordată din data prezentării ultimului act necesar.
Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul anului trecut, în Republica Moldova erau 672.207 beneficiari de pensii, dintre care 421.548 erau femei.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
