Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a avut o întrevedere cu Talal Mansour Alhajeri, ambasador al Statului Kuweit în Republica Moldova, cu sediul la București, care își încheie misiunea diplomatică.
În cadrul discuțiilor, Mihai Popșoi a subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale între ambele state, în special în domeniul economic și comercial. În acest sens, vicepremierul s-a referit la nevoia aprofundării cadrului juridic bilateral și a stimulării schimburilor comerciale, inclusiv prin organizarea de sesiuni B2B și atragerea de investiții kuweitiene. De asemenea, s-au discutat oportunitățile de participare la expoziții și schimbul de bune practici în diverse domenii.
În același timp, viceprim-ministrul a apreciat cooperarea cu Statul Kuweit în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Discuția a vizat și un schimb de opinii privind situația din Orientul Mijlociu. Mihai Popșoi a menționat, în context, sprijinul Republicii Moldova pentru Declarația Comună a liderilor SUA, Egiptului și Qatarului privind încheierea ostilităților în Gaza.
Mihai Popșoi i-a mulțumit ambasadorului Talal Mansour Alhajeri pentru contribuția personală la promovarea relațiilor bilaterale și la avansarea priorităților comune pe agenda diplomatică.