Revoltați și nemulțumiți la ușa Centrului Multifuncțional din mun. Bălți. Zeci de oamenii nu și-au putut stăpâni emoțiile după ce au venit să-și perfecteze actele în regim de urgență dar nu au putut să o facă. Reacțiile vin după ce conducerea ASP a anunțat ieri că sistează temporar aceste servicii. Potrivit oamenilor, autoritățile intenționat nu primesc cererile pentru acte de urgență pentru că s-ar teme de ceva.
„Părere negativă. De ce? Nu știu, dar cred că se pregătesc pentru ceva”.
„Sunt mulți oameni, toți vor să plece. De asta e așa”.
„Acest lucru este foarte rău. De ce? Oamenii vor să plece, dar nu se primește. Nu fac acte la o zi, este foarte complicat”.
„Nuștiu, la ei este ceva o problemă cu programul. Pentru alții, dacă au o urgență e problematic”.
Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că sunt nevoiți să stea în rând prea mult. Aceștia spun că vin deja câteva zile la rând și nu reușesc să-și rezolve problemele, unde mai pui că la numerele de telefon destinate programărilor nu le-a răspuns nimeni.
„Pentru cei care vor să plece mai repede e problematic. Aici mereu este așa, eu deja a treia zi vin aici și nu este deloc plăcut să stau câte trei ore în picioare”.
„Eu cred că aceasta este o problemă a lipsei cadrelor de lucru. Nu sunt suficienți angajați la întreprinderile municipale. Fiecare om este ocupat cu familia sa și are nevoie să își rezolve cât mai repede problemele cu actele”.
„Uitați-vă, mâinile deja mi-au înghețat. Cred că stau deja vreo trei ore, poate chiar patru”.
„Eu deja a doua zi vin. Ca să treacă fără rând oamenii i-au copiii unul de la altul. Eu nu am încercat să mă programez, dar am încercat să sun, dar nu are rost”.
Precizăm că ieri, Agenția Servicii Publice a anunțat că, din motive tehnice, în perioada 4-11 mai 2022 este sistată primirea cererilor de perfectare a buletinelor de identitate, a pașapoartelor, a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare pentru vehicule în regim de urgență. Potrivit ASP, este vorba de actele eliberate în ziua adresării sau la o zi lucrătoare.
Sursa: tvn.md