Parlamentul a găzduit vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Senatul României, condusă de președintele acesteia, senatorul Titus Corlățean. Oficialii români au avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, iar discuțiile s-au referit la agenda internă și la avansarea parcursului european al țării noastre.
Șeful legislativului și-a exprimat aprecierea pentru suportul constant oferit de România în eforturile de modernizare și integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În acest context, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a referit la unele proiecte recent implementate cu sprijinul României. Este vorba despre semnarea contractului de proiectare și construcție a unui pod nou peste Prut, Ungheni-Ungheni, care va apropia Republica Moldova de rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene, oferirea a 20 de autobuze școlare și a unui lot de aproape 100 de mii de cărți care vor ajunge în bibliotecile din întreaga țară. „România a fost și continuă să fie alături de Republica Moldova și vă mulțumim pe această cale pentru susținerea constantă a agendei noastre, în special acum, în contextul procesului de aderare și al referendumului din această toamnă”, a punctat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat și despre colaborarea pe dimensiunea parlamentară, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare. „Avem o conlucrare foarte bună dintre Parlamentul Republicii Moldova, Senat și Camera Deputaților, dovadă fiind și vizita de astăzi. Dorim să preluăm cât mai mult din experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar expertiza dumneavoastră în aproximarea legislației la standardele UE ne va ajuta să avansăm mai rapid în procesul de negociere”, a subliniat șeful legislativului.
În aceeași ordine de idei, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, a reiterat că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova, să contribuie la creșterea rezilienței țării noastre, precum și la creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere a procesului de integrare europeană de către cetățeni.
Agenda vizitei a inclus și discuții cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană. Oficialii s-au referit la progresele înregistrare de Republica Moldova în parcursul european, precum și la procesul de tranziție, care vizează o serie de transformări politice, economice şi sociale necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Ulterior, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, împreună cu președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, au susținut o conferință comună de presă. „Suntem împreună cu prietenii noștri din România să vorbim despre toată susținerea de care a beneficiat Republica Moldova în parcursul de integrare europeană și să discutăm despre proiectele care sunt demarate și pe care le sprijină România”, a menționat Ina Coșeru.
Delegația Comisiei pentru Politică Externă din Senatul României se află, în aceste zile, într-o vizită la Chișinău, la invitația președintei Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentului Republicii Moldova, Ina Coșeru.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!