Judecătorii au dispus prelungirea arestării preventive a lui Vladimir Plahotniuc în trei cauze aflate în faza de urmărire penală: un episod din „Frauda bancară”, dosarul „blanchetelor” și „Metalferos”.
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis astăzi, 21 octombrie, cele trei demersuri ale procurorilor privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe cauzele penale aflate la faza de urmărire penală, transmite democracy.md cu referire la realitatea.md.
Procurorul Victor Cazacu a fost întrebat de jurnaliști de ce Plahotniuc trebuie să rămână în arest preventiv în aceste trei dosare, în condițiile în care, în ajun, instanța a decis să-l mențină încă 30 de zile în arest în dosarul aflat în instanța de fond. „Procuratura își menține poziția și asigură continuitatea la acțiunile întreprinse, inclusiv în temeiul cărora a fost inițiată și procedura de extrădare, când au fost puse în aplicare toate cele patru mandate de arest separat. (…) Niște impedimente de ordin legal în acest sens nu sunt. Considerăm că, în privința învinuitului, sunt păstrate ca fiind actuale acele circumstanțe excepționale care ar condiționa eventual aplicarea unor alte măsuri preventive”, a comunicat procurorul pe 21 octombrie, potrivit newsmaker.md.
Procurorul a explicat că au fost înaintate demersuri de prelungire a arestului preventiv în dosarul „Frauda bancară” – episodul care a rămas la urmărirea penală, dosarul „blanchetelor” și „Metalferos”. Conform procurorului, „sunt câteva riscuri care sunt unanim stabilite: riscul eschivări, riscul de comitere a unei noi infracțiuni, riscul de influențare a mersului urmării penale”.
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a spus că „apărarea a solicitat respingerea a toate trei demersuri, considerându-le nefondate și neîntemeiate”. „Apărarea nu vede niște argumente juridice care să susțină demersurile respective. Considerăm, la această etapă, că unica motivație este factorul politic”, a comunicat Rogac.
Plahotniuc este judecat în Republica Moldova într-un dosar din „Frauda bancară”, fiind acuzat de escrocherie, spălare de bani și crearea unei organizații criminale. Potrivit procurorilor, prejudiciul depășește 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Banii ar fi fost folosiți pentru achiziții de lux, servicii, investiții, evenimente și plata datoriilor. Pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani.
Pe 20 octombrie, instanța a decis prelungirea arestului preventiv al lui Vladimir Plahotniuc pentru încă 30 de zile în dosarul „Frauda bancară”. În aceeași zi, procurorul Alexandru Cernei a confirmat că procurorii au solicitat prelungirea măsurii preventive și în cele trei mandate de arestare emise anterior pe numele lui Plahotniuc.
În prezent, Plahotniuc se află în Penitenciarul nr. 13 din Capitală.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!