Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului va fi sărbătorită în Chișinău cu un concert la „Teatrul Verde”

0

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, informează că, săptămâna trecută, pe întreg teritoriul municipiului Chișinău, nu a fost înregistrat niciun focar de rujeolă.

„Referitor la ultimul focar de rujeolă izbucnit în oraș, starea de sănătate a celor cinci copii, în prezent internați, este stabilă. Informația a fost confirmată de către Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței serviciilor operative ale Primăriei Capitalei din 10 iunie”, a scris edilul.

Totuși, zice Primarul General, avem anumite estimări cu privire la posibilele apariții de noi infecții provocate de boli diareice acute, care se întâmplă, de obicei, în lunile de vară. „Suntem pregătiți cu toate cele necesare pentru a face față unei eventuale provocări”, dă asigurări Ion Ceban.

Menționă că, duminică, 16 iunie, este sărbătorită Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului. În context, Primarul General a subliniat că Primăria Chișinău va organiza joi, 13 iunie, la „Teatrul Verde”, un concert dedicat celebrării tuturor lucrătorilor din sistemul medical.

Evenimentul va începe la ora 18:00, iar intrarea va fi liberă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata