„DFM”: Inițiativa deputatului Dumitru Alaiba privind interzicerea activității în regim duty free se bazează pe o eroare de 703 milioane de lei numai pentru primiele 6 luni ale anului 2022

0

Inițiativa legislativă, care prevede interzicerea activității în regim duty free se bazează pe calcule eronate și date manipulatorii. Din această cauză, scopul anunțat de autorul ei, deputatul Dumitru Alaiba – de a spori veniturile bugetului de stat și de a ajuta companiile și cetățenii, este ireal, se menționează într-un comunicat al SRL „DFM”.

Potrivit companiei, consecințele adoptării documentului în forma votată în prima lectură vor fi extrem de negative atât pentru veniturile publice, cât și pentru mai multe companii și angajați. De asemenea, va avea de suferit imaginea investițională a țării, cât și bugetul statului, care va acoperi prejudiciile provocate investitorilor.

SRL „DFM” precizează că, în nota informativă la proiectul de lege, Dumitru Alaiba pretinde că scutirile de taxe pentru mărfurile vândute în regim duty free în prima jumătate a anului 2022 se ridică la un miliard de lei, ceea ce este de opt ori sau cu tocmai 703 milioane de lei mai mult față de cifra reală.

Eroarea a fost demonstrată în timpul unei întrevederi dintre reprezentanții companiei „DFM” și cei ai Serviciului Vamal. Ținând cont de aceste circumstanțe noi, investitorul magazinelor duty free solicită organizarea unor dezbateri publice repetate, așa cum prevede legislația. Toate calculele și argumentele în favoarea acestei solicitări au fost expuse într-o scrisoare oficială expediată Guvernului și Parlamentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata