Acuzat de viol și acțiuni violente cu caracter sexual în privința fiicei sale vitrege

0

Procuratura, împreună cu angajații poliției, au împiedicat continuarea acțiunilor criminale ale unui bărbat în vârstă de 43 de ani, care a abuzat fiica concubinei sale pe parcursul a 4 ani consecutiv.

Astfel, conform ordonanței de punere sub învinuire, s-a constatat că învinuitul,  aflând-se în diferite locații din trei raioane ale țării, împreună cu fiica concubinei sale, pe care o creștea de la vârsta de 4 ani, și pe care o avea în grija și la educarea sa, știind cu certitudine că victima nu a atins vârsta de 14 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, având scopul satisfacerii poftei sexuale, prin constrângere fizică manifestată prin îmbrânceli și lovituri și prin constrângere psihică, manifestată prin amenințări și frica rezultată din violența fizică sistematic aplicată asupra acesteia de la vârsta de 6 ani, a recurs la întreținerea mai multor acte sexuale în formă perversă și rapoarte sexuale cu victima minoră, în diferite perioade de timp, începând cu toamna anului 2018, până aproximativ în luna iulie 2022.

La data de 09 decembrie 2022, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.

Învinuitul și-a recunoscut parțial vinovăția în comiterea faptelor imputate.

Organul de urmărire penală efectuează în continuare investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Învinuitul riscă o pedeapsă de la 10 ani de închisoare până la detențiune pe viață.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata