Primarul general a lansat feeria sărbătorilor de iarnă

0

Alături de sute de copii, părinţii, bunicii, ambasadori, dar şi oaspeţii capitalei primarul general Ion Ceban, a inaugurat Pomul și Târgul de Crăciun din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi a aprins luminiţele şi decoraţiunile în toate sectoarele capitalei.

„Au pornit în caravană şi troleibuzele decorate de către Regia Transport Electric Chişinău și reprezentanții mediului de afaceri care s-au oferit să se implice.

Împreună cu agenţii economici şi meșterii populari, care vor activa până pe 15 ianuarie 2023 în PMAN, creăm o atmosferă frumoasă de sărbătoare.

În Piața Marii Adunări Naționale avem Târgul de Crăciun, căsuța lui Moș Crăciun și zone de distracție pentru cei mici”, a declarat Ceban.

Edilul a punctat că la Târgul de Crăciun sunt producătorii autohtoni cu bucatele tradiționale, meșterii populari cu produse de sărbătoare.

Pentru organizarea evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă, Primăria Chișinău îi are ca partener general pe cei de la Moldindconbank. De asemenea, în calitate de parteneri sunt și Keller Holz și Coca-Cola. Parteneri media: Aquarelle 90,7 FM, Point.md, Realitatea LIVE, Unimedia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata