Noi reguli de la 1 octombrie. La bazin, cu certificat de vaccinare

0

De la 1 octombrie, intrarea la bazinul de înot al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS) se va face în baza certificatului de vaccinare, al testului negativ la coronavirus, al certificatului privind contraindicații pentru vaccinare, certificatului care atestă trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau în baza altor acte prevăzute de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP). Precizările au fost făcute de directorul bazinului, Vasile Cerbușca, pentru IPN. Este o măsură de prevenire a îmbolnăvirilor. Vasile Cerbușca a făcut referire la o decizie a CNESP, valabilă pentru spațiile instituțiilor de învățământ din Republica Moldova.

Pe de altă parte, Eduard Slobodaniuc, directorul Palatului Sporturilor al Universității de Stat din Moldova (USM), care are bazin de înot, a declarat pentru IPN că deocamdată nu a primit vreo indicație cu privire la introducerea de restricții pentru persoanele care vin la bazin pentru practicarea înotului. În momentul de față se aplică decizia CNESP din 10 august 2020, care prevede reducerea numărului persoanelor admise în bazin la jumătate din capacitatea acestuia. Astfel, pentru un bazin de 25 de metri lungime și 11 metri lungime, cu 5 piste, s-a calculat că numărul maxim de persoane admise este de 25. De la 10 oameni pe pistă, numărul înotătorilor a fost redus la 5. „Din septembrie-octombrie 2020, această regulă este aplicată la bazinul de înot al USM”, a spus Eduard Slobodaniuc.

În același timp, din cauza pierderilor financiare suferite de bazinele de înot în perioada pandemiei, s-a decis majorarea costului biletului de acces. Astfel, la 1 septembrie 2020 administrația bazinului UNEFS a majorat prețul biletului pentru o intrare de 45 minute de la 50 la 100 de lei. Palatul Sporturilor al USM a majorat costul unui bilet de intrare de la 50 la 70 de lei, din luna iulie 2021. Eduard Slobodaniuc a precizat, că în contextul pandemiei de coronavirus, veniturile bazinului USM au scăzut cu 35%.    

Menționăm că USM și UNEFS sunt singurele instituții de învățământ superior din Republica Moldova care dispun de o infrastructură sportivă modernă, ce conține și câte un bazin de înot. Studenții Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” beneficiază de serviciile bazinului Clubului Sportiv central „Dinamo”, al Ministerului Afacerilor Interne, care se află în renovare de mai mulți ani.  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata