Consumul de cocaină a crescut în toată Europa, potrivit unui studiu privind apele uzate în UE, care a arătat că cele mai ridicate niveluri de reziduuri au fost descoperite în Belgia, Spania, Portugalia şi Ţările de Jos, relatează Reuters.
Studiul, cel mai amplu realizat până în prezent de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (EMCDDA), a analizat zilnic apele reziduale din staţiile de epurare care deservesc aproximativ 54 de milioane persoane din 104 oraşe europene, informează Agerpres.
Au fost analizate probe colectate pe o perioadă de o săptămână între martie şi aprilie anul trecut pentru urme de cocaină, amfetamină, metamfetamină, MDMA/ecstasy, ketamină şi canabis, şi a fost descoperit un consum de droguri mai mare decât în studiile anterioare.
„Descoperirile din prezent, din 104 oraşe, prezintă o imagine a unei probleme privind drogurile care este larg răspândită şi complexă, toate cele şase substanţe fiind detectate în aproape fiecare locaţie”, a declarat Alexis Goosdeel, directorul EMCDDA, într-un comunicat.
Rezultatele au arătat o „creştere continuă în detectarea cocainei”, o tendinţă observată încă din 2016, şi de asemenea că mai multe oraşe au raportat urme de metamfetamină în apele reziduale.
Mai mult de jumătate din cele 66 de oraşe europene au înregistrat creşteri ale reziduurilor de cocaină în apele uzate.
Ketamina a fost inclusă pentru prima dată în studiul din 2022 din cauza „semnelor privind creşterea accesului la ketamină în Europa”. Cea mai mare cantitate de reziduuri a fost descoperită în apele uzate din oraşe din Danemarca, Italia, Portugalia şi Spania.