Contabila-șefă a Direcției Situații Excepționale Cahul, reținută de CNA pentru prejudicierea instituției cu peste 300 de mii de lei

0

Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud (DGT) a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au efectuat, astăzi, acțiuni de urmărire penală la Direcția Situații Excepționale Cahul a Inspectoratului General pentru Situații Urgente al MAI. Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale de abuz de serviciu în care șefa Serviciului finanțe a DSE Cahul este bănuită de cauzarea unui prejudiciu de peste 300 de mii de lei instituției.

Potrivit materialelor cauzei, șefa Serviciului Finanțe din cadrul DSE Cahul, folosindu-se de situația de serviciu și acționând din interes material și personal, ar fi calculat și încasat pentru sine și pentru subalterna ei salarii majorate ilegal. Mai exact, contabila-șefă și-ar fi atribuit plăți salariale majorate în valoare de 300 000 de lei, iar altei contabile – 30 de mii de lei.

În această dimineață, ofițerii DGT Sud și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la sediul Direcției Situații Excepționale Cahul, la domiciliul și în automobilul contabilei-șefe, de unde au ridicat mai multe documente contabile, calculatoare și telefoane.

Șefa Serviciului Finanțe a fost plasată în izolatorul de detenție provizorie al IP Cahul pentru 72 de ore.

Oficiul sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata