Mii de baloane, pe care a fost scris mesajul în engleză “Take away Maia Sandu” (Luați-o de aici pe Maia Sandu), au fost lansate în văzduh la intrarea în parcul “Valea Morilor” din Capitală. Zeci de persoane au organizat un nou flashmob pentru a atrage atenția demnitarilor europeni și a presei străine asupra abuzurilor împotriva democrației și libertății presei din partea conducerii Republicii Moldova.
Manifestanții purtau tricouri pe care erau imprimate mesajele: „Europa susține un regim politic care persecută liderii opoziției politice”, „Reducerea la tăcere a opoziției, prin interzicerea presei libere?”, „Arestările țintesc opoziția politică?”.
Tot în această seară, un grup de persoane, care purtau tricouri similare, au organizat un flashmob la Gara Feroviară pentru a întâmpina jurnaliștii care urmează să revina de la Bulboaca, unde au reflectat summitul Comunității Politice Europene. Oamenii au scandat Jos Maia Sandu și au criticat vizita demnitarilor europeni în Republica Moldova.
Poliția a intervenit în ambele cazuri pentru a bloca acțiunea pașnică a manifestanților, care au dorit să arate întregii lumi că statul de drept în Republica Moldova este distrus de abuzurile comise de către guvernarea PAS.
Reprezentanții partidului de guvernământ nu au comentat deocamdată acțiunile desfășurate astăzi.