Un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) a fost reținut pentru 72 de ore de CNA și procurorii anticorupție.
Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit 12.000 de euro de la un cuplu din Capi犀利士 tală pentru a-i ajuta pe cei doi să scape de răspundere penală într-un dosar aflat în gestiunea organului de urmărire penală al Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Potrivit materialelor cauzei, polițistul i-ar fi promis denunțătorului că ar avea influență asupra ofițerului din cadrul CCTP și procurorului care conduce urmărirea penală, în care erau vizați cei doi soți pe faptul supunerii la muncă forțată a unui angajat. Astfel, bănuitul ar fi cerut 10.000 de euro, după care încă 2.000 de euro, sub pretextul că îi poate determina pe anchetator și procuror să ia o decizie favorabilă pe dosar.
La 28 iunie 2023, suma de 12.000 de euro a fost transmisă sub controlul CNA și al procurorilor PA, iar astăzi au fost efectuate percheziții la domiciliul și în unitățile de transport care aparțin polițistului. De la fața locului au fost ridicate mijloace bănești și două telefoane mobile, conținutul cărora urmează a fi examinat privind prezența informațiilor relevante cauzei.
Polițistul de frontieră a fost plasat în izolator și este cercetat pentru trafic de influență. În prezent, au loc și alte acțiuni de urmărire penală pentru întărirea probatoriului.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.