14 procurori candidează pentru a ajunge în CSP

0

14 procurori s-au înscris la concurs pentru a fi aleși în calitate de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), informează Bizlaw.md.

Astfel, potrivit sursei citate, din rândul procurorilor Procuraturii Generale candidează:

  • Vladimir Adam, procuror-șef al Secției unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale;
  • Gheorghe Borș, procuror în Secția politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale;
  • Eduard Bulat, procuror – șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale;
  • Iuri Lealin, procuror în Secția reprezentare în procedurile non-penale și implementare CEDO din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale;
  • Dumitru Obadă, procuror – șef al Secției analiză criminologică, avizare și propuneri de legiferare din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale;
  • Mihail Vinogradov, procuror în Secția unificare a practicii de reprezentare a învinuirii în instanțele de judecată în cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale.

Din rândul procurorilor procuraturilor teritoriale și specializate:

  • Cristina Gladcov, procuror în Procuratura Anticorupție;
  • Gheorghe Graur, procuror în Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Buiucani;
  • Eduard Florea, procuror în Procuratura raionului Ungheni;
  • Ruslan Lungu, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale;
  • Remus Moroz, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii raionului Strășeni;
  • Elena Roșior, procuror în Procuratura raionului Anenii Noi;
  • Vasile Stoinov, adjunct al procurorului-șef al procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale;
  • Olesea Vîrlan – procuror în Procuratura raionului Ialoveni.

Adunarea Generală a Procurorilor a fost anunțată pentru data de 19 noiembrie.

Potrivit Legii cu privire la Procuratură, cinci membri ai CSP sunt aleși de către Adunarea Generală a Procurorilor din rândul procurorilor în funcție, prin vot secret, direct și liber exprimat, după cum urmează:

  • un membru din rândul procurorilor Procuraturii Generale;
  • patru membri din rândul procurorilor de la procuraturile teritoriale și de la cele specializate.

Candidații la funcția de membru al CSP din rândul procurorilor au dreptul să desfășoare campanie de promovare. Procurorii-șefi facilitează întâlnirile candidaților cu procurorii. La solicitare, candidatul beneficiază de reducerea cu 50% a sarcinii de muncă pe perioada campaniei de promovare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata