Ceban: Sperăm că toate lucrurile vor fi gestionate corect și nu vom avea surprize la capitolul furnizării agentului termic

0

Începând cu ziua de vineri, 22 octombrie a fost dat startul sezonului termic 2021-2022 pentru toți consumatorii din municipiul Chişinău. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general, Ion Ceban, care a subliniat că întreprinderea care furnizează agent termic, S.A. „Termoelectrica”, se află în gestiunea Ministerului Economiei.

 „Am dispus să fie dată căldura peste tot, începând cu ziua de astăzi. Trebuie să înțelegem că Primăria municipiului Chișinău nu furnizează căldură. Căldură furnizează S.A. „Termoelectrica”, care este o instituție în subordinea Ministerului Economiei. Noi, în conformitate cu prevederile legislației dispunem din ce perioadă, conform normelor trebuie conectat agentul termic. Sperăm că toate lucrurile vor fi gestionate corect și nu vom avea surprize în acest sens. Toate instituțiile medicale, educaționale vor fi conectate”, a subliniat Ceban.

Conform normelor, sezonul de încălzire cu agent termic începe în condițiile în care pe parcursul a trei zile consecutiv, în intervalul orelor 18:00-06:00, valorile de temperatură înregistrate se mențin la limita de +10 grade.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata