Mașina unui fost purtător de cuvânt al premierului ucrainean Nikolai Azarov a explodat la Moscova

0

Un autoturism a explodat vineri, 13 noiembrie, în timp ce se deplasa pe o stradă din Moscova, iar șoferul a fost grav rănit. Potrivit presei ruse, mașina ar fi înregistrată pe numele lui Serghei Zavorotnîi, fost purtător de cuvânt al premierului ucrainean Nikolai Azarov, care a condus Guvernul de la Kiev în perioada președinției lui Viktor Ianukovici.

Primele informații indică faptul că deflagrația ar fi fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, montat sub caroseria vehiculului.

Conform canalelor de Telegram Mash și SHOT, explozia s-a produs la scurt timp după ce automobilul a ieșit dintr-o curte și a ajuns pe carosabil. Deflagrația ar fi fost atât de puternică, încât șoferul ar fi fost proiectat pe șosea. Alte relatări susțin însă că bărbatul ar fi reușit să iasă singur din mașină.

Martorii au declarat că au auzit o bubuitură puternică și au văzut autoturismul grav avariat, după care au solicitat intervenția serviciilor de urgență. Victima a fost preluată de medici și transportată la spital în stare gravă.

Canalul Mash susține că dispozitivul exploziv ar fi fost fixat de partea inferioară a automobilului. Deocamdată, această versiune nu a fost confirmată oficial, iar circumstanțele producerii incidentului sunt investigate.

Presa rusă scrie că vehiculul figurează pe numele lui Serghei Zavorotnîi, în vârstă de 72 de ani. Acesta a lucrat în Duma de Stat a Federației Ruse până în 2004, după care a devenit purtător de cuvânt al fostului premier ucrainean Nikolai Azarov, apropiat al lui Viktor Ianukovici.

Zavorotnîi este coautorul volumului „Ianukovici a cedat. Departamentul de Stat a preluat. Cum a pierdut Rusia Ucraina. Însemnările unui consilier al lui Nikolai Azarov”, scris împreună cu Aleksei Berdnikov.

Potrivit relatărilor din presa rusă, în prezent acesta conduce un centru de tehnologii informaționale din cadrul Universității Agrare și Tehnologice de Stat din Primorie.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata