La Salzburg, șefa statului a discutat cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen

0

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul vizitei sale la Salzburg, s-a întâlnit cu omologul său austriac. „Am avut o întrevedere călduroasă cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen – un bun prieten al Republicii Moldova. I-am mulțumit Președintelui Van der Bellen pentru sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea Republicii Austriece, atât prin asistența pentru dezvoltare, cât și prin susținerea parcursului nostru european.”, a spus șefa statului.

Prin intermediul asistenței oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare creștem standardele de viață ale cetățenilor noștri. Cu susținere austriacă se construiește o stație de epurare a apei în Edineț, de care vor beneficia circa 26 de mii de cetățeni din municipiul Edineț și orașul Cupcini. 

„Am discutat și despre importanța inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în cel mai scurt timp. Pe final, l-am invitat pe 犀利士 Președintele Van der Bellen să viziteze Republica Moldova în acest an. Vom continua colaborarea dintre țările noastre, pentru a realiza cât mai multe proiecte comune pentru cetățeni și pentru a întări pacea și stabilitatea pe continentul european”, a conchis șefa statului. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata