Președinta Maia Sandu a vizitat Complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi”, din Congaz

0

Zilele trecute, în timpul vizitei de lucru la Taraclia, șefa statului a făcut un popas la Complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi”, din Congaz, cel mai mare sat din țară. Proprietara pensiunii, Ana Statova, a pornit acum șapte ani o afacere în turismul rural. 

„Fiecare element al Complexului – hotelul, restaurantul, beciul, căsuțele tradiționale și muzeul – reflectă diversitatea etnică din zona sudică a țării. Bucatele sunt și ele tradiționale găgăuze. Republica Moldova are o mare diversitate etnică și culturală, care face parte din patrimoniul țării noastre. Asemenea activități economice contribuie la crearea locurilor de muncă, dar și la păstrarea și promovarea culturii poporului găgăuz”, a spus Președinta.

Președinta Maia Sandu a menționat că „Gagauz Sofrasi” este un exemplu de valorificare a oportunităților de finanțare a unei afaceri – atât din fonduri publice, cât și din cele ale partenerilor de dezvoltare. Șefa statului a mai menționat că proprietara, cu forțele proprii, dar și cu ajutorul finanțărilor externe, a restaurat unele clădiri ale pensiunii, a construit hotelul, căsuțele și crama, iar întregul complex a fost dotat cu tehnica necesară. La fel, cu ajutorul donatorilor, au fost instalate panouri solare, care asigură toată energia necesară pentru funcționarea pensiunii. 

„Ne-am propus să modernizăm satele noastre prin dezvoltarea economiei rurale, inclusiv prin încurajarea femeilor din sate să deschidă afaceri. În luna iulie, Guvernul a aprobat „Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, prin care mai multe afaceri, care desfășoară activități turistice în sate, vor fi susținute. Vom continua să investim în 犀利士5mg localitățile noastre și să valorificăm specificul fiecărei regiuni”, a subliniat Președinta. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata