Vioară „Stradivarius”, de aproximativ 2 mln de euro, depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău

0

Una dintre celebrele instrumente de coarde Stradivarius, construite de lutierul italian Antonio Stradivar, ar fi fost depistată în bagajul unei femei care urma să decoleze, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, la bordul unei aeronave ce urma să efectueze o cursă spre Federația Rusă.

Potrivit surselor, ar fi vorba despre o vioară Stradivarius din anul 1700, pe care vameșii au depistat-o în valiza unei femei din R.Moldova, în timpul unor controale de rigoare.

Femeia urma să decoleze spre Federația Rusă și ar fi susținut că se deplasa într-un turneu.

În cadrul controalelor, vameșii ar fi depistat și un act de evaluare a instrumentului muzical, prin care aceasta ar fi fost estimată la un preț de aproximativ 2 milioane de euro.

Vioara a fost ridicată de către vameși și urmează să fie depozitată la Banca Națională, iar despre acest caz au fost sesizate organele competente.

Solicitată telefonic, Mariana Cherpec, purtătorul de cuvânt la Procuraturii Generale, a declarat că: „pe cazul încercării de a scoate din țară o vioară, depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău, la data de 22 Octombrie 2021, a fost pornită urmărirea penală în baza art. 27, art.248 al.5 (Contrabandă) din Codul penal. Cauza penală se află în gestiunea PCCOCS. La moment, se efectuează acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumsțantelor cazului investigat”.

În cadrul anchetei, oamenii legii urmează să stabilească dacă vioara este o „Stradivarius” veritabilă, dar și cum aceasta a ajuns pe teritoriul R.Moldova.

Potrivit Ziare.COM, numai în ultimele trei decenii prețul viorilor Stradivarius a crescut de peste 200 de ori, concurând ritmul metalelor prețioase, al pietrelor valoroase și întrecute poate doar de unicatele din artele plastice.

Cel mai mare preț plătit vreodată pe o vioara Stradivarius s-a înregistrat la 20 iunie 2011, într-o licitație online: 9.808.000 lire sterline. Vânzătorul a donat întreagă suma victimelor cutremurului urmat de tsunami, care a avut loc în Japonia, în luna martie a aceluiași an.

Specialiștii consideră că Antonio Stradivari a produs în viață să circa 1.100 viori, iar din acestea circa 500 sunt dispărute. Se mai găsesc astăzi vreo 600 de exemplare, deținute de mari virtuoși, de colecționari sau de muzee.

Puțină lume știe însă că lemnul din care își confecționa lutierul viorile provenea cel mai adesea din munțîi Balcani, iar o bună parte și-o alegea din pomii aflăți în pădurile bucovinene, respectiv aproape de mănăstirea Putna, cea unde odihnesc osemintele lui Ștefan cel Mare.

La moartea lui Stradivari, s-au găsit în atelierul sau 92 de viori nevândute, unele chiar neterminate. Una dintre ele, niciodată cântată și păstrată într-un muzeu, este evaluată la circa 30 milioane de euro.

Un mare număr de viori construite de celebrul lutier a ajuns în Rusia. Le-au adus nobilii francezi care s-au refugiat acolo după revoluția din 1789 și mulți dintre ei n-au mai revenit în țară.

După revoluția rusă, Lenin le-a confiscat pe toate, în favoarea statului, cu care ocazie unele s-au pierdut, altele au fost scoase clandestin din țară, iar altele au rămas că piese de colecție ale statului.

O bună parte din instrumentele produse de Stradivari sunt păstrate în colecții. Cea mai de seama dintre acestea îi aparține regelui Spaniei și se află în muzeul Palatului Regal din Madrid: două viori, o viola și două violocele.

Cam la paritate cu ele, este colecția Bibliotecii Congresului SUA, unde sunt păstrate trei viori, o viola și un violoncel.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata