Proiect social nou în Cucuruzenii de Sus: Inaugurarea unui parc modern

0

Pentru prima dată, de la independență, în Cucuruzenii de Sus a fost implementat un proiect social nou. Vorbim despre un parc modern, unde se află o estradă de vară, mai multe leagăne, bănci și un foișor și toate condițiile necesare pentru petrecerea timpului liber, odihnei și sărbătorilor. Aceasta a devenit posibil datorită efortului depus de echipa lui Ilan Șor.

Proiectul i-a luat prin surprindere pe localnici, deoarece în ultimii 20 de ani nimeni nu a construit nimic pentru ei. Dimpotrivă, cele mai importante instituții sociale au fost distruse: satul nu mai are grădiniță, școală, punct medical și poștă.

„Tare ne bucurăm de acest parc. E atât de frumos și luminos! Altceva nu mai avem nimic, totul a fost distrus. Am rămas puțini, mai mulți bătrâni. Tinerii pleacă, deoarece nu au condiții. Mulțumim primarului și echipei lui Ilan Șor”, au împărtășit sătenii.

„Nici nu ne-am așteptat la așa ceva. Parcă e un vis! În câteva zile au făcut așa o frumusețe! Puterea centrală a distrus tot ce am avut. Și iată acum, când nu mai aveam nicio speranță, Partidul “ȘOR” ne-a dăruit acest parc.  Apreciem mult acest gest!”, a spus un localnic.

„E foarte frumos parcul. În sfârșit avem unde să ne plimbăm cu prietenii, să comunicăm. Scrâncioburile  sunt spațioase și confortabile, ne place mult aici”, au mărturisit adolescenții.

Alături de localnici, la evenimentul de inaugurare al parcului s-au aflat vicepreședintele Partidului „ȘOR” și deputatul Marina Tauber și reprezentantul lui Ilan Șor în raionul Orhei,   Cristina Cojocari. Localnicii și-au întâmpinat oaspeții conform tradiției moldovenești – cu pâine și sare și un pahar cu vin.

Marina Tauber a mărturisit că este bucuroasă să-i revadă pe locuitori, și i-a asigurat că pot mereu să mizeze pe susținerea echipei lui Ilan Șor.

“Sunteți niște oameni deosebiți. Eu mă inspir de la energia, dragostea și deschiderea pe care o manifestați față de echipa noastră. Noi iubim raionul Orhei în mod deosebit, aici sunt rădăcinile noastre, aici am pășit prima dată în politica mare. Cunoaștem problemele din sate, și vom face tot posibilul să le rezolvăm, și să facem viața sătenilor mai bună. Sunt mândră de proiectul pe care am reușit să-l implementăm în Cucuruzenii de Sus, datorită susținerii din partea lui Ilan Șor și a Consiliului Raional Orhei. Am venit în politică pentru a crea un prezent îndestulat și un viitor promițător pentru toți moldovenii, astfel încât să nu fie nevoiți să plece din țară sau să trăiască aici la limita sărăciei. Vom continua să întreprindem acțiuni pentru a asigura bunăstarea și prosperitatea satelor”, a spus ea.

Cristina Cojocari, la rândul său, le-a mulțumit sătenilor pentru încredere. Ea i-a îndemnat să nu piardă speranța unui prezent mai bun și a unui viitor mai sigur.

“Datoria noastră este să creăm viitorul țării în care ne-am născut. Datorită colaborării frumoase dintre Consiliul Raio必利勁 nal Orhei, comuna Crihan și echipa lui Ilan Șor, am reușit să realizăm acest proiect, care este parte a Strategiei raionului Orhei – “Raionul Orhei, Raion de vis”. Vă mulțumim pentru încredere, asta ne inspiră și ne dă putere ca să mergem înainte să creăm viitorul acasă”, a spus ea.

Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, și-a exprimat recunoștința față de locuitorii satului, și le-a promis o viață mai confortabilă.

“Mă bucur că am reușit să vă readucem speranța în suflet și bucurie în viață. Vă asigur, acesta e abia începutul. Vă promit, că împreuna cu echipa mea vom implementa și alte proiecte frumoase și necesare, care vor face viața Dumneavoastră mai confortabilă și mai frumoasă. Ne dorim să dezvoltăm toate satele din Moldova, am lansat și un program în acest scop – „Satul Moldovenesc”, în cadrul căruia vom finanța proiecte sociale și economice vitale pentru localitățile rurale. Vă mulțumesc pentru încredere și susținere”, a subliniat el. 

Primarul satului Cucuruzenii de Sus, Ion Stratulat, a mulțumit echipei lui Ilan Șor pentru susținere, și a anunțat despre demararea unui nou proiect în timpul apropiat.

“Mulțumesc întregii noastre echipe, care m-a ajutat să implementez acest proiect la noi în localitate. Vom continua lucrurile frumoase. Vă anunț cu bucurie că urmează să facem și un teren de sport. Sănătate tuturor, și să ne ajute Dumnezeu”, a menționat Ion Stratulat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata