Trei treceri subterane din cartierul Telecentru sunt concomitent în proces de reabilitare. Potrivit primarului general Ion Ceban, este vorba de subterana de lângă Autogara de Sud, şos. Hînceşti 143/1, subterana de la ieșirea spre or. Ialoveni, şos. Hînceşti 178/1 și subterana de lângă Ministerul Apărării, şos. Hînceşti 86.
„Deoarece acestea nu au fost niciodată reparate, arătau groaznic. Mai mult, prezentau şi pericol pentru trecători. Lucrările în ansamblu în aceste 3 obiective prevăd:
– Reabilitarea terenurilor adiacente pavajelor subterane
– Reparaţia acceselor
– Instalarea copertinelor
– Reabilitarea scărilor şi instalarea balustradelor
– Amenajarea rampei de acces pentru persoanele cu nevoi speciale
– Reparaţia pereţilor cu aplicarea teracotei
– Modernizarea iluminatului
– Instalarea camerelor de luat vederi
Inițial, împrejurul acestor 3 subterane, Î. M. Regia ,,EXDRUPO” a intervenit cu decaparea asfaltului și așternerea altui strat, demontarea și montarea bordurilor noi, care au avut ca scop ermetizarea tronsonului de drum sub care se află pasajele, pentru a nu permite apelor pluviale să pătrundă și să degradeze pereții și fundația acestora”, a declarat primarul.
Până în prezent în capitală s-a reușit să reabilitarea a 7 pasaje subterane, iar în alte 6 sunt executate în prezent lucrări de renovare.