Primarul Ion Ceban evidențiază contribuția la dezvoltarea suburbiei Vatra

0

Primarul general Ion Ceban, candidat la alegerile locale din Chișinău, a anunțat astăzi că, în ultimii ani, alocațiile totale oferite de Primăria Chișinău în suburbia Vatra au constituit 12 milioane de lei.

„Suntem extrem de mulțumiți că am reușit să contribuim la dezvoltarea Vatra prin investiții în infrastructură, educație și sport”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Primăria Chișinău a cofinanțat construcția stadionului multifuncțional cu zone de volei, fotbal, baschet și pistă de alergare, a cofinanțat proiectul de construcție a străzii Grădinilor dintr-un cartier rezidențial cu 40 de case, a fost partener de investiții la proiectul de construcție a rețelelor de canalizare din mai multe străzi din Vatra și a bugetat pentru izolarea termică a grădiniței nr 193 din Vatra.

„Denis Danila este candidatul nostru la funcția de primar din partea Partidului MAN pentru Vatra. Este un primar cu experiență de mulți ani care s-a implicat foarte mult în dezvoltarea orașului și a realizat foarte multe proiecte pe parcursul anilor în Vatra”, a concluzionat Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata