Ion Ceban Chișinăul se dezvoltă ca să devină o capitală europeană cu un transport modern

0

Chișinău își consolidează angajamentul către un sistem de transport public mai ecologic și mai eficient. Primarul general, Ion Ceban, a adus trans în revistă achiziționarea a peste 300 de troleibuze și autobuze, modernizarea a aproximativ 500 de stații de așteptare și repararea a sute de kilometri de drumuri și trotuare, în ultimii ani.

Dar cea mai proeminentă mișcare în această direcție este lansarea proiectului de dezvoltare durabilă a transportului public „MOVE IT LIKE Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul are drept miza transformarea transportului public din Chișinău într-un sistem mai incluziv, sigur și durabil.

„Avem trei obiective majore pentru acest proiect”, a declarat Ceban. „Dorim să îmbunătățim politicile de transport public, să sporim capacitatea instituțională a Primăriei în domeniul mobilității urbane, conform standardelor UE și să creștem calitatea managementului transportului public prin soluții inovative.”

De asemenea, primarul a menționat că municipalitatea are planuri de a elabora un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă și de a înființa un Centru de Monitorizare a Traficului.

Modernizarea se va extinde și în domeniul digital, cu introducerea unui sistem de bilete electronice și dezvoltarea de aplicații web dedicate transportului public.

Proiectul „MOVE IT LIKE Lublin” vine cu un buget alocat de 60 milioane de lei. Această investiție va aduce schimbări pozitive majore în ceea ce privește experiența călătorilor și sustenabilitatea transportului public în Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata