Pacienții cu diabet vor avea acces gratuit începând cu 1 noiembrie la încă un model de test și lanțetă pentru determinarea glucozei în sânge. Acestea sunt incluse în lista dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM).
De asemenea, pacienții vor putea beneficia gratuit de un model performant de pungă colectoare pentru stome intestinale și urinare, deoarece din 1 noiembrie rata de compensare a acestui dispozitiv a fost majorată de la 50% la 100%. Pentru compensarea integrală a modelului respectiv de pungă colectoare vor fi alocați circa 500 mii de lei, bani prevăzuți în fondurile de asigurare medicală obligatorie.
Decizia de a majora rata de compensare și a numărului de dispozitive medicale compensate a fost luată de Consiliul pentru dispozitive medicale compensate cu scopul de a crește accesul persoanelor asigurate la produse farmaceutice acoperite de asigurarea medicală obligatorie.