Casa liderului Hamas a fost încercuită de armata israeliană

0

Armata israeliană continuă atacurile în Fâșia Gaza. De această dată, forțele armate îl vânează pe liderul grupării teroriste Hamas.

Armata israeliană continuă atacurile în Fâşia Gaza, după ce conflictul armat dintre Hamas și Israel a luat amploare în data de 7 octombrie. Forţele militare israeliene atacă din toate părţile şi îl caută pe liderul grupării teroriste, după ce au reuşit să cucerească marele oraş Khan Yunis din sudul Gaza.

Forţele israeliene ar fi înconjurat locul în care s-ar ascunde principalul lider al grupării teroriste Hamas. Totodată, reprezentanţii forţelor de apărare ale Israelului au anunţat că soldații au descoperit unul dintre cele mai mari depozite de arme din Fâşia Gaza.

Depozitul se află în apropierea unei şcoli şi a unei clinici. Potrivit imaginilor distribuite, în depozit se aflau diferite tipuri de arme, inclusiv rachete antitanc, dispozitive explozive şi rachete cu rază lungă de acţiune.

Între timp, forțele israeliene au continuat să avanseze în Fâșia Gaza, în special în nordul și în regiunea sudică Khan Yunis. Forțele de apărare israeliene (FDI) au înconjurat cu tancuri locuința în care s-ar ascunde „creierului atacurilor din 7 octombrie”, Yahya Sinwar. Chiar și așa, nu există nicio urmă a liderului terorist și potrivit unor surse palestiniene acesta nu se mai află în zonă.

Însă forțele israeliene au declarat încă de la începutul războiului că nu se vor opri până când nu se vor răzbuna pentru atacul săvârșit pe data de 7 octombrie și pentru toate victimele și decese comise de teroriștii grupării Hamas. De asemenea, au promis că vor nimici gruparea teroristă pentru ca populația să fie liniștită.

Premierul Netanyahu a avertizat că este doar o chestiune de timp până când liderul Hamas va fi capturat de israelieni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata