Schemă de contrabandă cu marfă din Ucraina: Doi funcționari, reținuți

0

Trei persoane au fost reținuți în raionul Taraclia, fiind prinse cu microbuzul ticsit cu marfă de contrabandă în valoare de peste un milion de lei.

Potrivit informației, microbuzul a fost tras pe dreapta de o echipă mobilă vamală, în regiunea satului Ciumai din Taraclia.

Unitatea de transport care venea din Ucraina a fost escortată într-un post vamal din apropiere, pentru efectuarea controlului detaliat. 

În rezultat, oamenii legii au depistat că în microbuz erau transportate, fără documentele necesare, haine, instalații sanitare și alte mărfuri de larg consum.

Prin urmare, au fost reținuți atât șoferul, cât și doi funcționari – un inspector vamal și un polițist de frontieră, care ar fi implicați în schemă.

Acum, urmează ca procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să cerceteze probele și să determine necesitatea aplicării arestului preventiv.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata