UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei

0

Uniunea Europeană se pregătește să impună Rusiei un nou pachet de sancțiuni înaintea împlinirii a doi ani de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, conform unor informații obținute de agenția dpa și citate de Agerpres.

Sancțiunile vor viza peste 200 de persoane și organizații, blocându-le activele în UE. Companiile care contribuie la dezvoltarea militară și tehnologică a Rusiei sau la consolidarea apărării și securității acestei țări vor fi, de asemenea, vizate.

Uniunea nu va mai putea vinde produse și tehnologii cu legături militare cu Rusia. Propunerile concrete pentru noul pachet de sancțiuni au fost prezentate statelor membre ale UE de înalți oficiali ai Comisiei Europene.

Acestea vin ca răspuns la invazia din 2022 și reprezintă al 13-lea pachet de sancțiuni, inclusiv interdicții privind importurile de diamante și bijuterii din Rusia.

Sancțiunile pot include și confiscarea veniturilor generate de activele blocate ale Băncii Centrale a Rusiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata