Tinerii din Moldova sunt invitați să facă voluntariat pe termen lung în Franța

0

Tinerii din Moldova pot face voluntariat la Centrul de Tineret și Cultură din comuna Gaillac, în sudul Franței. Obiectivul voluntarului constă în promovarea valorilor și culturii europeane în cadrul unor evenimente pentru tinerii din țară, relatează Diez.

Activitatea de voluntariat este planificată pentru perioada 1 octombrie 2024 — 27 iulie 2025. Organizatorii acordă un apartament, precum și aproximativ 400 de euro pe lună pentru hrană, transport și cheltuieli de buzunar.

Responsabilitățile voluntarului includ:

  • comunicarea despre programele de mobilitate europeană și cea internațională,
  • acordarea ajutorului în organizarea întâlnirilor și schimburi în cadrul evenimentelor culturale locale,
  • organizarea activităților pentru copii dedicate culturii țării sale de baștină,
  • gestionarea rețelelor sociale ale centrului.

La sosire, voluntarii vor parcurge un program de integrare pe o durată de 5 zile. Formarea profesională va avea loc în primele trei luni. În calitate de sprijin profesional, va fi organizată o întâlnire cu un mentor din partea organizației gazdă o dată la două săptămâni. Pe lângă asta, tinerii vor avea posibilitatea de a studia gratuit limba franceză.

Pentru participare, trebuie să vă înscrieți până la 22 aprilie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata