Chișinău găzduiește Cupa Primarului General la Kickboxing

0

Ion Ceban anunță că, Primăria Chișinău, în colaborare cu Garuda Absolute Leadership Association, organizează Cupa Primarului General al municipiului Chișinău, ediția a IV-a.

„Pentru prima dată în țara noastră va avea loc un turneu de kickboxing pentru titlul de campion mondial interimar conform WAKO PRO. Această competiție de elită promite să aducă un spectacol de neuitat pentru toți iubitorii sporturilor de contact”, menționează edilul.

Evenimentul sportiv se va desfășura în perioada 28 – 29 iunie, la Manejul de atletică ușoară (str. Andrei Doga, nr. 26), intrarea fiind liberă.

„Peste 300 de participanți din România și Bulgaria și-au anunțat deja participarea. Este o oportunitate excelentă pentru toți amatorii de arte marțiale să se afirme și să își testeze abilitățile într-un cadru competitiv”, a mai adăugat Ion Ceban.

Acest eveniment sportiv de excepție va aduce împreună participanți pasionați de arte marțiale din diverse discipline, oferind o varietate de stiluri și tehnici pentru a captiva publicul și a promova sporturile de luptă în comunitate.

Cupa Primarului General al municipiului Chișinău face parte din Programul municipal de cofinanțare a proiectelor pentru sport și alte activități sportive de nivel local și internațional.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata