Președinta Maia Sandu felicită absolvenții cu rezultate de 10 la bacalaureat

0

Azi, la Președinție, Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții care au obținut 10 pe linie la bacalaureat, pe părinții acestora și pe profesorii care au pus umărul la educația lor. 

„Suntem mândri de voi, rezultatele voastre remarcabile demonstrează că munca aduce succesul și avem încredere că veți continua să mergeți înainte, să îndrăzniți, să învățați din greșeli și să continuați cu aceeași pasiune”, a declarat șefa statului. 

În semn de apreciere, celor 57 de absolvenți le-a fost acordată diploma Președintelui Republicii Moldova. „Avem copii foarte buni care se vor descurca oriunde în lume, dar nicăieri nu e nevoie mai mare de talentul și energia lor decât acasă. I-am rugat să ne ajute să facem din Moldova țara pe care ei o merită – pașnică, liberă, unde tinerii au oportunitatea să-și creeze o viață împlinită. Dragi absolvenți, aveți încredere în puterea voastră de a schimba lucrurile. Mult succes în realizarea visurilor voastre, pe care sper să le legați de Moldova”, a mai spus Președinta Maia Sandu. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata