Vladimir Plahotniuc, fost lider PDM, este învinuit pe alte trei capete de acuzare în dosarul frauda bancară

0

Procuratura Anticorupție (PA) informează că astăzi, 4 ianuarie, a adus la cunoștința avocaților ordonanța de punere sub învinuire cu completarea acuzării față de Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), în dosarul denumit generic frauda bancară.

Potrivit PA, Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

„Noul episod incriminat lui Vladimir Plahotniuc are ca referință perioada 24.11.2014-29.06.2015, atunci când fostu lider PDM acționând ca conducător al organizației criminale, fiind beneficiar efectiv și gestionar prin persoane interpuse al mai multor companii nerezidente, a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor, prin persoane interpuse, mijloace financiare în sumă de 21 000 000 USD, care aveau ca origine, credite bancare obținute fraudulos de la BC „Banca de Economii” SA”, anunță PA.

În cadrul urmăririi penale, procurorii au constatat că, fostul președinte al PDM, Vladimir Plahotniuc, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, din mijloace financiare obţinute conform schemei infracţionale indicate supra, a achiziționat un avion, pe care l-a utilizat în interese personale și în interesele organizației criminale, pe care ulterior l-a înstrăinat unor persoane terțe.

Anterior în cadrul aceleiaşi cauze penale, Vladimir Plahotniuc, a fost pus sub acuzare, incriminându-i comiterea infracțiunilor de crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

Totodată, măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința lui Plahotniuc Vladimir, în prezenta cauză rămâne neschimbată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata