În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat în flux trei cetățeni străini care au încercat să traverseze frontiera având un document falsificat și obiecte interzise. Într-un caz, unui străin i-a fost refuzată trecerea frontierei de stat.
Astăzi, 13 august 2024, printre pasagerii cursei sosite din Turcia, a fost identificat un cetățean al Algeriei în vârstă de 24 de ani. Împreună cu pașaportul său, cetățeanul a prezentat și o viză electronică, pretins a fi eliberată de către autoritățile moldovene. În cadrul verificării adiționale a vizei, polițiștii de frontieră au stabilit că este falsă. Acest fapt a și constituit motiv de a refuza intrarea străinului în R. Moldova. Cercetările continuă pe caz.
În alte incidente, în rucsacurile a doi tineri din Bielorusia și Ucraina au fost depistate câte un obiect metalic asemănător unui cartuș. Bunuri care sunt strict interzise la trecerea peste frontiera de stat. Străinii s-au prezentat ca pasageri la curse spre Budapesta și Antalya. Cartușele au fost ridicate, fiind transmise spre expertiză.