Serviciul Vamal raportează încasări de peste 668,7 milioane de lei

0

În perioada 14-20 octombrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 668,7 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 29,94 miliarde de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 107,7%.

Totodată, în perioada 14-20 octombrie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 28,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă 4,2% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute au fost perfectate 12.207 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 77.458 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18.541 și, respectiv, 14.062 de traversări.

Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală pot fi consultate pe canalul de Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata