Procuratura Generală urmează să verifice dacă ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul legal în procesul de negociere a contratului de achiziție a gazului natural. Cu un asemenea demers s-au adresat la organul de urmărire penală deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Opoziția parlamentară consideră că ministrul și-a depășit atribuțiile de serviciu, ceea ce a dus la un preț mare de cumpărare a gazului, situație care în consecință a adus prejudicii enorme cetățenilor și agenților economici.
”Prezintă mai multe semne de întrebare și faptul că în ședința de plen de săptămâna trecută, premierul Gavrilița a spus clar că în procesul de semnare a contractului de achiziție a gazului ministrul Spânu nu a avut împuternicirile depline de a semna prelungirea acestui contract. Suplimentar, ea a spus că și calculul prețului a fost propus de partea moldovenească, de ministrul Spânu”, a declarat socialistul Petru Burduja.
De asemenea, BCS solicită organului de urmărire penală să investigheze și faptul extragerii din bugetul de stat a 1,7 miliarde de lei pentru capitalizarea Energocom, dar și lipsa de transparență în procesul de procurare a gazelor naturale din surse alternative la un preț majorat.
Procuratura Generală mai urmează să dea apreciere juridică și acțiunilor Guvernului în perioada august-prezent în procesul de semnarea a contractului de achiziție a gazului și să investigheze legalitatea mandatării ministrului Spânu pentru negocierile cu Gazprom.
”Sperăm că procuratura va investiga real acest gaz, pentru ca toată țara să vadă ce fel de mașinații s-au făcut în epopeea procurării gazelor naturale”, a declarat deputatul BCS, Vasile Bolea.