Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în cazul unui cuplu de funcționari publici din cadrul Serviciului Vamal și al unui membru al familiei acestora, constatând o diferență substanțială între averea deținută și veniturile obținute, în valoare totală de 1.863.612 lei.
Potrivit ANI, averile nejustificate au fost dobândite în anii fiscali 2022 și 2023, fiind vorba despre sume de 566.173 lei și 1.297.439 lei, care nu au o acoperire legală în veniturile declarate de persoanele vizate.
Actul emis de ANI este însoțit de o procedură de sesizare a instanței de judecată, în vederea confiscării bunurilor a căror proveniență nu poate fi justificată legal.
Totodată, cei vizați urmează să fie decăzuți din dreptul de a ocupa funcții publice, fiind incluși în Registrul de stat al persoanelor cu interdicție de a exercita funcții publice pentru o perioadă stabilită conform legii.
ANI nu a făcut publice numele persoanelor implicate, însă precizează că acestea dețin sau au deținut funcții în cadrul Serviciului Vamal, iar cazul a fost documentat în urma verificării declarațiilor de avere și interese personale.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!