Victoria Furtună, vizată din nou de Fisc: Alt cont bancar, blocat

0

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a blocat un nou cont bancar aparținând Victoriei Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, precum și un cont al portalului Russia Today, deschis în Republica Moldova. Deciziile au fost semnate de directoarea SFS, Olga Golban.

Concret, a fost blocat contul Victoriei Furtună de la FinComBank, iar în cazul Russia Today – un cont de la VictoriaBank, destinat transferurilor către persoane fizice.

Potrivit documentelor oficiale, măsurile au fost luate în urma sesizărilor venite din partea instituțiilor bancare respective.

Contextul acestor acțiuni vine după ce, în iulie 2025, Uniunea Europeană a extins lista de sancțiuni aplicate unor politicieni moldoveni acuzați de tentative de destabilizare a țării. Printre acuzații se numără cumpărarea de voturi și influențarea procesului electoral din cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului din toamna anului trecut. Victoria Furtună, considerată apropiată de Ilan Șor, se numără printre persoanele vizate de aceste sancțiuni, conform deciziei Consiliului Europei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata