România a donat Republicii Moldova 55 de tone de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni aflați la noi în țară

0

Un nou lot de 55 tone de ajutoare umanitare a trecut Prutul, în această dimineață, pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova.

Convoiul este însoțit de secretarul de stat al Departamentului pentru Relații cu republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, și secretarul general al Departamentului, Nicolae Ivășchescu.

„Însoțesc astăzi, alături de secretarul general al Departamentului pentru Relatia cu Republica Moldova, Nicolae Ivășchescu, convoiul de ajutoare umanitare din partea României pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova”, a scris Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.

Cele 55 de tone de produse alimentare și non-alimentare se adaugă celor 17 tone donate de România, în urmă cu două săptămâni.„România demonstrează și de această dată că este un vecin și un prieten de încredere atât pentru Ucraina cât și pentru Republica Moldova”, a mai menționat oficialul român.
Amintim că astăzi, președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită la Chișinău pe fundalul crizei din Ucraina.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata