Funcționar public, vizat de ANI: diferență de aproape 972.000 de lei între venituri și avere

0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei averi nejustificate în valoare totală de 971.803 lei în cazul unui funcționar public și al unui membru al familiei acestuia.

Potrivit instituției, diferențele au fost identificate în urma comparării averii deținute, veniturilor obținute și cheltuielilor realizate în perioada 2017–2025.

În baza actului de constatare, cazul va fi transmis instanței de judecată competente, care urmează să decidă asupra confiscării bunurilor considerate nejustificate.

ANI precizează că, după rămânerea definitivă a actului, persoana vizată va fi lipsită de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pentru o perioadă de trei ani și va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor cu interdicții în exercitarea unor funcții prevăzute de lege.

Reprezentanții instituției menționează că actul poate fi contestat în instanță, conform procedurilor legale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata